Cum a fost la lansarea lui Samsung Galaxy S6 si Galaxy S6 Edge in Romania

IMG_3322

Lansarea în România a venit la scurt timp după lansarea din Barcelona. Eu am avut ocazia să mă joc cu noile device-uri și la Mobile World Congress din Barcelona.

IMG_3400

Locația (Biavati Events) a fost una elegantă și modernă dar cu o lumină destul de proastă. Mă gândesc că dacă tot vrei să prezinți un device nou jurnaliștilor și bloggerilor, te asigur că ai pot face poze cât mai reușite care să pună in valoare noul device.

Prezentarea a fost deschisă de către Colin Wright, speaker TEDx, blogger și călător full-time. El ne-a povestit cum tehnologia l-a ajutat să-și îndeplinească visul – acela de a călători prin toată lumea, și cum, cu ajutorul tehnologiei, a reușit să mențină legătura cu toți oamenii pe care i-a cunoscut pe parcursul celor 10 ani de când călătorește.

IMG_3323

Apoi toată atenția a fost îndreptată către Galaxy S6 și S6 Edge.

IMG_3355

IMG_3365

 

Toți cei prezenți au reușit să facă poze cu cele două terminale nou lansate, să le filmeze și să le studieze în detaliu.

IMG_3384

IMG_3386

La ambele device-uri spatele este realizat din sticla și este colorat folosind o tehnologie specială, astfel încât spatele pare că este în două culori.

Camera foto funcționeaza foarte bine în condiții de lumină slabă. Object tracking autofocus urmărește subiectul în mișcare pentru a realiza fotografia perfectă. Camera foto frontală este de 5MP și captează cu 60% mai multă lumină decat Galaxy S5, iar camera foto principală este de 16 MP cu stabilizare optică.

IMG_3391

Procesorul Exynos este pe 64 de biți și este cu 25% mai performant decat procesorul de pe Galaxy Note 4.

Display-ul este cel mai bun de pe piață, QHD SuperAmoled cu o densitate a pixelilor de 577ppi – cu 77% mai mulți pixeli decat pe Galaxy S5.

IMG_3389

IMG_3390

Bateria se încarca incredibil de repede, o încărcare de 10 minute poate ține telefonul până la 4 ore la o utilizare medie. Bateria nu se poate scoate, din păcate, iar incarcarea wirreless este integrată în telefon (dar tot trebuie să cumperi un dock de încărcare).

IMG_3326

Galaxy S6 vine cu o baterie de 2.550 mAh, pe când Galaxy S6 Edge are o baterie de 2.600 mAh.

Noua aplicație Smart Manager îți permite să verifici o serie de informații utile cu privire la starea bateriei, memorie internă și RAM utilizați, securitate și multe altele. Functia Quick Check vă permite să curatati datele inutile și să îmbunătățiți performanța printr-o singură atingere.

IMG_3392

M-am bucurat să văd că au fost prezentate și căteva huse create special pentru Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge.

IMG_3402

IMG_3407

IMG_3381

IMG_3382

Cu ocazia acestui eveniment, cei de la Samsung au lansat si platforma Samsung Lifestyle Designer, cu ajutorul căreia Samsung va ghida consumatorii care doresc să își dezvolte stilul de viață cu ajutorul gamei de vârf din portofoliul său de produse.

Samsung a pregătit și un concurs: Trei câștigători vor călători în patru mari orașe ale lumii – Seul, Paris, Casablanca și Buenos Aires – însoțiți de Cristian Onețiu – Life Coach, autor și antreprenor, care va participa activ la dezvoltarea lor personală, prin sesiuni de life coaching și sfaturi potrivite profilului fiecăruia. Concursul se va desfășura în perioada 18 martie – 5 aprilie.

IMG_3315

 

Specificații:

Galaxy S6

Model Procesor: Octa-Core

Frecvența procesor: 2100 GHz + 1500 GHz

Dimensiuni (W x H x D mm): 70.5 x 143,4 x 6.8

Greutate (g): 138

Sistem de operare: Android v5.0 (Lollipop)

Tip SIM: nanoSIM

Slot memorie (tip): Nu

Memorie RAM: 3 GB

Memorie internă: 32 GB

Tip display: Quad HD Super AMOLED

Rezoluție (pixeli): 2560 x 1440

Diagonală display (inch): 5.1

Funcții: GPRS, GPS, Bluethooth, Wireless, NFC

USB: MicroUSB v2.0

Rezoluție cameră (Mp): 16 MP

Cameră secundară: 5 MP

Capacitate baterie (mAh): 2.550

Senzori: Accelerometru, Senzor de lumină, Gyroscope, Senzor de proximitate, Compas, Barometru, Finger Print, Hall Sensor, HRM.

Altele: Ultra Power Saving Mode, Download Booster, S Health 4.0, Samsung Play, Smart Manager, S Voice, S Finder, Sound Alive+, Quick Connect, IR Remote, Samsung Pay.

IMG_3376

Galaxy S6 Edge

Model Procesor: Octa-Core

Frecvența procesor: 2100 GHz + 1500 GHz

Dimensiuni (W x H x D mm): 70.1 x 142.1 x 7

Greutate (g): 132

Sistem de operare: Android v5.0 (Lollipop)

Tip SIM: nanoSIM

Slot memorie (tip): Nu

Memorie RAM: 3 GB

Memorie internă: 32 GB

Tip display: Quad HD Super AMOLED

Rezoluție (pixeli): 2560 x 1440

Diagonală display (inch): 5.1

Funcții: GPRS, GPS, Bluethooth, Wireless, NFC

USB: MicroUSB v2.0

Rezoluție cameră (Mp): 16 MP

Cameră secundară: 5 MP

Capacitate baterie (mAh): 2.600

Senzori: Accelerometru, Senzor de lumină, Gyroscope, Senzor de proximitate, Compas, Barometru, Finger Print, Hall Sensor, HRM.

Altele: Ultra Power Saving Mode, Download Booster, S Health 4.0, Samsung Play, Smart Manager, S Voice, S Finder, Sound Alive+, Quick Connect, IR Remote, Samsung Pay.

IMG_3387

Anunțuri

VONINO lanseaza doua noi device-uri

VONINO completează gama de produse cu două noi device-uri, tableta 4G Epic E7 și smartphone-ul de 5.5″ Gyga QS

VONINO Epic E7 (1)VONINO GYGA QS (1)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VONINO Epic E7 este o tabletă 4G care utilizează sistemul de operare Android 4.4 KitKat, are o memorie RAM 2GB și un procesor MediateK octa-core Cortex A53 MTK8752, care rulează la o frecvență de 1,7GHz. Acest procesor cu opt nuclee are o putere de procesare îmbunătățită, oferind un răspuns mai rapid la comenzi și o experiență de utilizare mai plăcută.

Device-ul dispune de două camere foto-video , o cameră principală de 8 megapixelicu autofocus si una frontală de 2 megapixeli pentru selfie-uri si apeluri video. Pentru stocare, VONINO Epic E7 dispune de 16GB în spațiu intern, dar oferă și un cititor de carduri microSD de până la 32GB, caracteristică ideală pentru pasionații de fotografie, muzică, filme și nu numai. Tableta dispune de un display de tip IPS capacitiv de 7 inci, cu o super rezoluție full HDde 1.920×1.200 pixeli. VONINO Epic E7 costă 899 lei si este disponibil pe www.vonino.ro și la parteneri.

VONINO Epic E7 (3)VONINO Epic E7 (2)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VONINO Gyga QS este cel mai mare smartphone din gama producatorului american, care încorporează cele mai noi tehnologii disponibile si un display IPS de 5.5 inci. Telefonul utilizează sistemul de operare Android 4.4 KitKat, un procesor quad-core 6582M, care rulează la frecvența de 1,3 GHz, performanța telefonului fiind completată de procesorul grafic ARM Mali 400-MPcare ofera o experinta unica in rularea jocurilor.

Gyga QS este un smartphone dual-sim, care suportă două cartele prin care poți avea conexiune 3G ultra-rapidă HSDPA de până la 21,4Mbps. Telefonul are încorporate două camere foto-video. Pe partea frontală dispune de o camera de 2 megapixeli, iar pe spate de una de 8 megapixeli. Display-ul este unul de tip LCD IPS de 5,5 inci cu o rezoluție qHD de 960×560 pixeli, care oferă o calitate superioară a imaginii, o luminozitate sporită și culori bogate. VONINO Gyga QS costă 649 lei și este disponibil pe www.vonino.ro și la parteneri.

VONINO GYGA QS (3)VONINO GYGA QS (2)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specificații tehnice

VONINO Epic E7

  • Procesor: MediaTek octa-core MTK8752, Cortex A53 1,7GHz
  • Memorie: 2GB DDR3
  • Display: 7 inci 1.920×1.200, IPS capacitiv multitouch 5 puncte OGS, senzor luminozitate
  • Network:
  • 4G LTE-FDD – 800/1800/2600Mhz
  • 3G HSDPA (21.4Mbps), WCDMA 900/2100, HSUPA, EDGE
  • 2G Edge(384-473kbps), GPRS (171,1kbps),
  • GSM 850/900/18001900 Mhz
  • GPS: Da, cu A-GPS
  • Camera: 8 MP cameră-spate, cameră-față 2 MP, Auto Focus, suportă apel video
  • Conectare si porturi: WiFi 802.11b/g/n; Bluetooth 4.0
  • Baterie: Li-ion, 3.7V 3.500mAh
  • Dimensiune: 5×9.3x192mm
  • Greutate: 280g
  • Sistem de operare: Android 4.4 KitKat
  • Culori: Negru

VONINO Gyga QS

  • Sistem de operare: Android 4.4 KitKat
  • Tip: dual-SIM Android Smartphone
  • Retele mobile:
  • 3G HDSPA (21,4Mbps), WCDMA 850/2100MHz, HSUPA(5,76Mbs);
  • 2G Edge(384-473Kbps), GPRS(171.1Kbps),
  • GSM 850/900/1800/1900 Mhz
  • Procesor sistem: MediaTek quad-core 6582M, Cortex A7 1,3GHZ
  • Procesor video: Mali 400
  • Memorie RAM: 1GB
  • Stocare: Internă 8GB pe Nand Flash; microSD card până la 32GB
  • Camera: 8 MP cameră principală, 2 MP cameră frontală.
  • Display: 5,5 inci, IPS LCD capacitiv multitouch 5 points, rezoluție 960×540 pixeli
  • GPS: Da
  • Conectare si porturi: WiFi 802.11b/g/n; Bluetooth 4.0; 3,5mm audio jack; microUSB
  • Baterie: Li-ion, 3.7V 2.300mAh; stand-by up to 180h, in use time 3h
  • Dimensiuni: WxDxH 157×8.3×78.1mm
  • Greutate: 166g
  • Culoare: Negru

Standul Romaniei la Mobile World Congress

În ultimii 4 ani, România a fost reprezentată la Mobile World Congress, cu ajutorul celor de la Asociația Română pentru Industria Electronică și Software Timișoara (ARIES-TM) si cu sprijinul Ministerului Economiei, de companii românești ce au lansat produse și servicii noi „made in Romania“

MWC2015_RO

La Mobile World Congress,  cel mai mare târg al telefoniei mobile și gadgeturilor, anul acesta au fost prezente 14 companii românești.

Companiile care au reprezentat România la Barcelona sunt: M&M Medianet SRL, Sphinx IT SRL, Dapredi Soft Systems SRL și Infobest România SRL din Timișoara; din Cluj participă Arobs Transilvania Sortware SRL, Codespring SRL, Altom Consulting SRL, Fortech SRL și Net Brinel S.A; din Capitala țării iau parte Simartis Telecom SRL și Rinf Outsourcing Solutions SRL. Ultimele trei companii pe lista sunt Visual Fan SRL din Brașov, IT Six Global Services SRL din Craiova și Ropardo SRL din Sibiu.

IMG_2691

Dar hai să vedem ce a avut fiecare companie de prezentat:

Visual Fan aduce pe piața telefoanelor inteligente trei modele sub brand Allview: X2 Soul Pro, E2 Sign și Viva H7 Extreme.

Puteți vedea mai jos prezentarea celui mai interesant smartphone lansat de Allview la Mobile World Congress – X2 Soul Pro

AROBS Transilvania Software a prezentat serviciile de monitorizare GPS – TrackGPS și Optimall SFA. 

IMG_2695

TrackGPS este un sistem GPS-GPRS de urmarire a vehiculelor proiectat să urmărească autovehiculele echipate cu acesta, oferind în timp real acces la locația vehiculului și la multe alte date importante (directia de deplasare, pozitia curenta, consumul de combustibil, viteza, opriri, ruta). Cu ajutorul acestei soluții, poți afla în timp real numărul de opriri efectuate, consumul de carburant (pentru ca vehiculul este plin de senzori, chiar și în rezervor), devierea de la rută, încălcarea vitezei de mers și multe altele.

Cei de la Codespring au prezentat aplicațiile iSpeed Cam, Be Alert și SpeedGuard.

iSpeedCam este o aplicație destinată șoferilor utilizatori de smartphone-uri Android și iOS ce vor să nu primescă amendă pentru depășirea vitezei regulamentare de deplasare. Aplicația poate monitoriza echipajele de poliție din mai multe țări și poate fi utilizată și pe post de GPS pentru că se poate conecta la Google Maps.

Monitorizarea sănătății are un rol important în lansările românești la MWC, ZivaCare și MyHealth de la Ropardo sunt doar câteva dintre aplicațiile din acest domeniu.

IMG_2696

ZivaCare este o aplicație pentru smartphone ce detectează cu ajutorul senzorilor externi informații privind starea de sănătate a utilizatorului, reține informațiile, iar în caz de urgență trimite automat un mesaj de urgență către contactele setate de utilizator. Toate datele sunt salvate și pot fi accesate și cu ajutorul site-ului http://www.zivacare.com

fgs

dfe

rgr

O altă aplicație interesantă este adusă de Dapredi Soft Systems prin Quiz, un simulator de examen teoretic auto care facilitează învățarea noțiunilor teoretice necesare pentru doritorii de permis de conducere.

Timișorenii de la InfoBest lansează Mix & Style, disponibilă pe Google Play (Android), o aplicație de modă revoluționară care permite încercarea hainelor și crearea ținutelor direct pe telefonul mobil.

Compania Sphinx IT din Timișoara prezintă Howdy, o aplicație mobilă care aduce la un loc toate soluțiile de chat cunoscute, de la Facebook și Hangouts până la celebrul Yahoo! Messenger, și iSchools, o soluție inedită pentru notarea elevilor și liceenilor.

Alte lansări sunt IQboard al celor de la M&M MediaNet ce face disponibile și accesibile informațiile (din surse diferite de date), în timp real, pe același suport media. Mai bine zis, nu doar face disponibile toate aceste informații (de la clip-uri video la feed-uri live) ci și permite să programați ce și cînd rulează pe fiecare display, ci și asigură vizibilitatea maximă a acestora. De exemplu: filmulețe publicitare sau cu promoții la produsele la raft, informații legate de schimbările de preț, game de produse nou introduse etc.

Soluția Bubble a celor de la Simartis este o soluţie SIM&Server care oferă operatorilor de telefonie mobilă o nouă posibilitate de a afişa mesaje comerciale pe terminalele mobile doar când acestea se află în mâna utilizatorului. Folosind Bubble, operatorii pot transmite la momentul oportun mesajele comerciale oportune, în funcţie de modul de acţiune şi comportamentul clientului.

IMG_2715

Cei de la Altom Consulting  fac testare software și au venit la Mobile World Congress și cu un mic „roboțel” ce poate testa manual un soft atunci când testele automate nu sunt posibile.

IMG_2708IMG_2711

ForTech este o companie software cu peste 10 ani de experiență și peste 300 de angajați ce lucrează cu tehnologii precum: .NET Web & Desktop, Java EE & SE, C/C++, Web/Frontend Development, Mobile Development, Manual & Automated Testing și multe altele. Deși cei de la Fortech nu se adresează pieței din România, ei investesc constant în creșterea și promovarea valorilor din țară – Anul trecut elevii de liceu au fost invitați să participe la o serie de workshop-uri practice, la sediul Fortech, ținute de o echipa de traineri din compania de IT și profesori de informatică. Scopul acestor ateliere este să ii familiarizeze pe liceeni cu ce presupune o cariera în IT.

Net Brinel S.A oferă clienților soluții informatice de top, prin integrarea de aplicații și tehnologie software, hardware, echipamente de retea și servicii. Pertenerii lor sunt: HP, Microsoft, Oracle, Cisco, IBM, Salesforce, VMware, EMC, Kofax, Lenovo, Dell, Bitdefender, Symantec.

Rinf Outsourcing Solutions se ocupă cu dezvoltare de software pentru diverse industrii, la cererea clienților.

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult la ei este proiectul Girls Oriented Programing Academy. Rinf caută 12 studente din ani terminali de la facultăţi cu profil IT pentru o academie internă de programare dedicată exclusiv fetelor. Girls Oriented Programing Academy se va desfăşura pe parcursul a trei luni, fiind structurată în mai multe module, iar cursurile vor avea loc de trei ori pe săptămână. După ce studentele termină cursurile academiei de programare a RINF, acestea pot intra într-un program de internship plătit, de două luni, în cadrul echipelor tehnice ale companiei. Aici vă puteți înscrie – www.gopacademy.ro

ss

IT Six Global Services este o firmă din Craiova ce se ocupă de partea de dezvoltare de aplicații, testare, QA și alte servicii IT. Sunt prezenți destul de des pe la târguri internaționale.

IMG_2702

aa

„Anul acesta, punctul forte al României este oferit de lansările de produse și soluții, avem 14 companii pregătite să impresioneze piața tehnologiei cu servicii inovatoare. Suntem la a patra participare consecutivă la MWC și în fiecare an venim cu ceva nou ce face parte din acea revoluție mondială a inovației tehnologice, iar 2015 nu face o excepție”, a declarat Daniel Giurea, președinte ARIES-TM.

IMG_2700

Despre ARIES Timișoara

ARIES-TM are în prezent peste 60 de firme membre, ale căror competențe acoperă toate domeniile industriei IT&C.

Aria geografică pe care o acoperă sunt județele: TimișArad,Hunedoara și Caraș-Severin. Pentru o mai strânsă legatură între firmele de IT&C din Regiunea de Vest a țării și pentru o mai bună colaborare cu actorii importanți din această zonă, ARIES-TM pune la dispoziția membrilor săi, pe lângă pachetul informațional furnizat de ARIES București, informații și oportunități care vizează strict mediul de afaceri din regiune.

MWC2015_RO_1

Mobile World Congress – Ziua 3

Dupa doua zile de Mobile World Congress, nu am reusit sa vizitam nici macar 30% din standurile prezente. Asa ca am incercat ca in a treia zi sa mergem la cat mai multe standuri si sa filmam toate device-urile nou lansate.

 

Am inceput cu standul Silent Circle, standul celor care au creat BlackPhone – cel mai securizat smartphone de pe piata. Ei au prezentat la Mobile World Congress BlackPhone 2, o varianta mult imbunatatita fata de primul model. Compania Silent Circle la inceput doar a dorit sa creeze o aplicatia care sa securizeze convorbirile, dar pentru ca au avut un succes neasteaptat, s-au gandit sa-si creeze propriul lor telefon – BlackPhone.

In zilele urmatoare voi posta review-ul pentru BlackPhone 2.

SAMSUNG CSC
SAMSUNG CSCLa standul Coreei am putut vedea cum poti folosi ochelarii virtuali  Oculus Rift in jocuri de tip shooter si inelul care inlocuieste mouse-ul de la PC.
SAMSUNG CSC

IMG_2884

Cei de la Intel au prezentat o solutie pentru sportivii de performanta. Un sistem de monitorizeaza pulsul si respiratia. Ceva asemanator au putut vedea si la standul Romaniei. Ma bucur sa vad ca o companie romaneasca a gandit la fel ca Intel.SAMSUNG CSC

Ne-am intors la standul LG pentru a analiza mai bine noul smartphone – LG Magna. Review in curand!

SAMSUNG CSC SAMSUNG CSC

IMG_2916 La standul Lenovo am putut admira Vibe Shot, smartphone-ul ce vrea sa inlocuiasca camera foto. Cei de la Lenovo nu doar au construit un smartphone care arata ca o camera foto, ci un smartphone care sa elimine nevoia consumatorilor de a cumpara si o camera foto. Blit-ul creat special pentru Vibe Shot, Selfie Ring, este destul de interesant. Voi posta un review video si despre el. SAMSUNG CSC SAMSUNG CSC

Am vazut si smartphone-ul cu incarcare solara. La o incarcare de 2 ore poti vorbi 5 minute la telefon.

SAMSUNG CSC SAMSUNG CSC

SAMSUNG CSC SAMSUNG CSC

Am vazut si bratara inteligenta Myo, cu care poti controla device-urile doar cu ajutorul miscarii incheieturii. Din pacate brata nu era expusa si pentru a o testa.


IMG_2878 IMG_2879
Cei de la Huawei au lansat smartwatch-ul , pe care il tineau bine ascuns, departe de vizitatorii curiosi care voiau sa-l testeze. Uite asa ajungi sa te intrebi de ce mai vin expozantii cu device-urile pe care vor sa le promoveze, daca ei le tin cat mai departe de vizitatori, fara sa il poti tine in mana, in cutii transparente sau in zone destinate doar presei.

IMG_2893 IMG_2896 IMG_2897 IMG_2900
Sony Xperia M4 Aqua a fost un alt punct de atractie de la standul Sony. M4 Aqua este un smartfone rezistent la apa, cu specificatii bune, totul la un pret decent. Si pentru acest device urmeaza un review.IMG_2922 IMG_2931 IMG_2934

La standul NEC ne-am imprietenit cu un robotel tare simpatic ce poate vorbi cu tine si te poate urmarii prin casa – PaPeRo. Din pacate, acest dragut robotel este disponibil doar in Japonia.

IMG_2937 IMG_2938 IMG_2939
La Mobile World Congress vezi peste tot smartphone-uri rezistente la apa si smartwatch-uri care mai de care mai interesante

IMG_2958

Si sa nu uitam si de smartphone-urile rezistente la socuri.

IMG_2962 IMG_2964 IMG_2966 IMG_2972 IMG_2974 IMG_2977 IMG_2978

Ne-am intalnit si cu Polaroid Cube.

IMG_2982

Si am vrut neaparat sa vizitam si standul Kruger&Matz pentru a vedea noul lor smartwatch – Classic. Un smartwatch ce in Romania ar costa in jur de 400 lei.

IMG_2986 IMG_2988

 

Cam atat pentru ziua a treia de Mobile World Congress.

Maguay MyWay H1505x Special edition mi-a fost alaturi si azi, cu ajutorul lui am postat acest articol si am editat materialele video.

A doua zi de Mobile World Congress

Si a doua zi de Mobile World Congress a fost una tare aglomerata. Am vizitat multe standuri si ne-am facut timp sa trecem si pe la standul Romaniei. Dar hai sa le luam in ordine:

La standul ASUS am putut admira noul Zenfone 2 care seamana destul de mult la design cu LG G3, are Android 5.0 (ca mai toate device-urile lansate zilele acestea la MWC), o camera foto principala de 13MP si un display de 5,5 inci. Mai multe detalii va voi prezenta in review-ul video.

IMG_2565 IMG_2572 IMG_2573 IMG_2579

La standul ZTE am vazut primul smartphone cu iti scaneaza retina pentru a te recunoaste. Poti folosi aceasta functie pentru a debloca telefonul.

IMG_2596 IMG_2605 Standul Firefox a fost unul pe care il recunosteai de la distanta, aici au prezentat sistemul lor de operare pe mai multe device-uri compatibile. Unele modele nu sunt destinate pietei din Europa si au un design mai ciudat.IMG_2618 IMG_2619 IMG_2622 La standul Nokia a fost prezentata prima lor tableta cu Android. Da! Nokia nu a murit, ci incearca sa se reinveteze. Mi-a placut mult tableta si cu siguranta voi posta si un review video despre ea in urmatoarele zile.IMG_2625 IMG_2635

Cei de la Mobile World Congress au amenajat si o zona speciala cu device-uri destinate unui oras viitor. Aici am putut admira masini superbe si inteligente, social meetings cu ajutorul realitatii virtuale, am putut testa internetul 5G dar si periuta electrica ce se conecteaza la Bluethooth ca sa te anunte cum si cattimp trebuie sa te speli pe dinti.
IMG_2639 IMG_2642 IMG_2645 IMG_2650 IMG_2686 Am vrut neaparat sa ajungem si la standul Romaniei. 14 firme din Bucuresti, Cluj si Brasov, au participat anul acesta la MWC, majoritatea oferind solutii software. Desi standul se afla intr-o zona mai indepartata de marii expozanti, era destul de vizitat, fapt ce m-a bucurat tare mult.

Voi posta un articol separat in care va voi prezenta fiecare firma romaneasca prezenta la Mobile World Congress.

IMG_2691 IMG_2700 IMG_2704 IMG_2709

 

Si pentru acest articol, prietenul meu de nadejde a fost Maguay MyWay H1505x Special Edition