Standul Romaniei la Mobile World Congress

În ultimii 4 ani, România a fost reprezentată la Mobile World Congress, cu ajutorul celor de la Asociația Română pentru Industria Electronică și Software Timișoara (ARIES-TM) si cu sprijinul Ministerului Economiei, de companii românești ce au lansat produse și servicii noi „made in Romania“

MWC2015_RO

La Mobile World Congress,  cel mai mare târg al telefoniei mobile și gadgeturilor, anul acesta au fost prezente 14 companii românești.

Companiile care au reprezentat România la Barcelona sunt: M&M Medianet SRL, Sphinx IT SRL, Dapredi Soft Systems SRL și Infobest România SRL din Timișoara; din Cluj participă Arobs Transilvania Sortware SRL, Codespring SRL, Altom Consulting SRL, Fortech SRL și Net Brinel S.A; din Capitala țării iau parte Simartis Telecom SRL și Rinf Outsourcing Solutions SRL. Ultimele trei companii pe lista sunt Visual Fan SRL din Brașov, IT Six Global Services SRL din Craiova și Ropardo SRL din Sibiu.

IMG_2691

Dar hai să vedem ce a avut fiecare companie de prezentat:

Visual Fan aduce pe piața telefoanelor inteligente trei modele sub brand Allview: X2 Soul Pro, E2 Sign și Viva H7 Extreme.

Puteți vedea mai jos prezentarea celui mai interesant smartphone lansat de Allview la Mobile World Congress – X2 Soul Pro

AROBS Transilvania Software a prezentat serviciile de monitorizare GPS – TrackGPS și Optimall SFA. 

IMG_2695

TrackGPS este un sistem GPS-GPRS de urmarire a vehiculelor proiectat să urmărească autovehiculele echipate cu acesta, oferind în timp real acces la locația vehiculului și la multe alte date importante (directia de deplasare, pozitia curenta, consumul de combustibil, viteza, opriri, ruta). Cu ajutorul acestei soluții, poți afla în timp real numărul de opriri efectuate, consumul de carburant (pentru ca vehiculul este plin de senzori, chiar și în rezervor), devierea de la rută, încălcarea vitezei de mers și multe altele.

Cei de la Codespring au prezentat aplicațiile iSpeed Cam, Be Alert și SpeedGuard.

iSpeedCam este o aplicație destinată șoferilor utilizatori de smartphone-uri Android și iOS ce vor să nu primescă amendă pentru depășirea vitezei regulamentare de deplasare. Aplicația poate monitoriza echipajele de poliție din mai multe țări și poate fi utilizată și pe post de GPS pentru că se poate conecta la Google Maps.

Monitorizarea sănătății are un rol important în lansările românești la MWC, ZivaCare și MyHealth de la Ropardo sunt doar câteva dintre aplicațiile din acest domeniu.

IMG_2696

ZivaCare este o aplicație pentru smartphone ce detectează cu ajutorul senzorilor externi informații privind starea de sănătate a utilizatorului, reține informațiile, iar în caz de urgență trimite automat un mesaj de urgență către contactele setate de utilizator. Toate datele sunt salvate și pot fi accesate și cu ajutorul site-ului http://www.zivacare.com

fgs

dfe

rgr

O altă aplicație interesantă este adusă de Dapredi Soft Systems prin Quiz, un simulator de examen teoretic auto care facilitează învățarea noțiunilor teoretice necesare pentru doritorii de permis de conducere.

Timișorenii de la InfoBest lansează Mix & Style, disponibilă pe Google Play (Android), o aplicație de modă revoluționară care permite încercarea hainelor și crearea ținutelor direct pe telefonul mobil.

Compania Sphinx IT din Timișoara prezintă Howdy, o aplicație mobilă care aduce la un loc toate soluțiile de chat cunoscute, de la Facebook și Hangouts până la celebrul Yahoo! Messenger, și iSchools, o soluție inedită pentru notarea elevilor și liceenilor.

Alte lansări sunt IQboard al celor de la M&M MediaNet ce face disponibile și accesibile informațiile (din surse diferite de date), în timp real, pe același suport media. Mai bine zis, nu doar face disponibile toate aceste informații (de la clip-uri video la feed-uri live) ci și permite să programați ce și cînd rulează pe fiecare display, ci și asigură vizibilitatea maximă a acestora. De exemplu: filmulețe publicitare sau cu promoții la produsele la raft, informații legate de schimbările de preț, game de produse nou introduse etc.

Soluția Bubble a celor de la Simartis este o soluţie SIM&Server care oferă operatorilor de telefonie mobilă o nouă posibilitate de a afişa mesaje comerciale pe terminalele mobile doar când acestea se află în mâna utilizatorului. Folosind Bubble, operatorii pot transmite la momentul oportun mesajele comerciale oportune, în funcţie de modul de acţiune şi comportamentul clientului.

IMG_2715

Cei de la Altom Consulting  fac testare software și au venit la Mobile World Congress și cu un mic „roboțel” ce poate testa manual un soft atunci când testele automate nu sunt posibile.

IMG_2708IMG_2711

ForTech este o companie software cu peste 10 ani de experiență și peste 300 de angajați ce lucrează cu tehnologii precum: .NET Web & Desktop, Java EE & SE, C/C++, Web/Frontend Development, Mobile Development, Manual & Automated Testing și multe altele. Deși cei de la Fortech nu se adresează pieței din România, ei investesc constant în creșterea și promovarea valorilor din țară – Anul trecut elevii de liceu au fost invitați să participe la o serie de workshop-uri practice, la sediul Fortech, ținute de o echipa de traineri din compania de IT și profesori de informatică. Scopul acestor ateliere este să ii familiarizeze pe liceeni cu ce presupune o cariera în IT.

Net Brinel S.A oferă clienților soluții informatice de top, prin integrarea de aplicații și tehnologie software, hardware, echipamente de retea și servicii. Pertenerii lor sunt: HP, Microsoft, Oracle, Cisco, IBM, Salesforce, VMware, EMC, Kofax, Lenovo, Dell, Bitdefender, Symantec.

Rinf Outsourcing Solutions se ocupă cu dezvoltare de software pentru diverse industrii, la cererea clienților.

Dar ce mi-a plăcut cel mai mult la ei este proiectul Girls Oriented Programing Academy. Rinf caută 12 studente din ani terminali de la facultăţi cu profil IT pentru o academie internă de programare dedicată exclusiv fetelor. Girls Oriented Programing Academy se va desfăşura pe parcursul a trei luni, fiind structurată în mai multe module, iar cursurile vor avea loc de trei ori pe săptămână. După ce studentele termină cursurile academiei de programare a RINF, acestea pot intra într-un program de internship plătit, de două luni, în cadrul echipelor tehnice ale companiei. Aici vă puteți înscrie – www.gopacademy.ro

ss

IT Six Global Services este o firmă din Craiova ce se ocupă de partea de dezvoltare de aplicații, testare, QA și alte servicii IT. Sunt prezenți destul de des pe la târguri internaționale.

IMG_2702

aa

„Anul acesta, punctul forte al României este oferit de lansările de produse și soluții, avem 14 companii pregătite să impresioneze piața tehnologiei cu servicii inovatoare. Suntem la a patra participare consecutivă la MWC și în fiecare an venim cu ceva nou ce face parte din acea revoluție mondială a inovației tehnologice, iar 2015 nu face o excepție”, a declarat Daniel Giurea, președinte ARIES-TM.

IMG_2700

Despre ARIES Timișoara

ARIES-TM are în prezent peste 60 de firme membre, ale căror competențe acoperă toate domeniile industriei IT&C.

Aria geografică pe care o acoperă sunt județele: TimișArad,Hunedoara și Caraș-Severin. Pentru o mai strânsă legatură între firmele de IT&C din Regiunea de Vest a țării și pentru o mai bună colaborare cu actorii importanți din această zonă, ARIES-TM pune la dispoziția membrilor săi, pe lângă pachetul informațional furnizat de ARIES București, informații și oportunități care vizează strict mediul de afaceri din regiune.

MWC2015_RO_1

Anunțuri

Gadget Week: 8-14 noiembrie 2014

Ediția Gadget Week din această săptămână:

1. În cadrul unei competiții Intel a fost prezentat un ceas de mână (Nixie) care se transformă într-o minidrona capabilă să filmeze și să facă poze.

nixieheader

2. Kruger&Matz a lansat modelul dual-SIM Soul 2 care rulează pe platforma Windows Phone 8.1 și se comercializează la un preț de 650 lei.

soul2-b

3. Allview a lansat smartphone-ul compact Allview X1 Xtreme Mini. Acesta este primul smartphone care va fi oferit gravat cu un text personalizat, totul gratuit. Prețul acestuia la liber este de 1.300 lei. Aici puteți găsi modelul precedent – Allview X1 Xtreme

4. Oppo a anunțat primul model cu procesor pe 64 biți. Oppo 1105 este un model dual-SIM de 4,5 inch cu specificatții medii. Prețul acestui telefon este de 212 dolari.

5. LG a lansat un telefon unic pe piață care prin intermediul unor animații atenționează utilizatorul de primirea notificărilor. Modelul LG AKA are un ecran de 5 inch HD, un procesor quad-core de 1,2 GHz și 1,5 GB memorie RAM. Telefonul beneficiază și de conectivitate 4G.

lg-aka

6. Samsung a lansat un nou S Pen care oferă o senzitivitate dublă și care permite device-ului pe care acesta este folosit să recunoască viteza, înclinarea, dar și rotațiile pe care le efectuează S Pen-ul. Acest stylus va fi compatibil doar cu modelele Note 4 și Note Edge.

7. Update-ul Android 5.0 Lollipop este transmis pe device-urile Nexus cu Android 4,4: Nexus 5, Nexus 7 2012 versiunea Wi-Fi, Nexus 10 și Nexus 7 2013.

8. Clienții Orange Prepay au șansa să devină vedete la TV, alături de mascotele Millidge și Doig. Clienții sunt invitați să se filmeze în timp ce dansează ca Millidge și Doig pe ritmurile Boop de Boop. Dacă filmul este selectat de Orange ca fiind printre cele mai haioase, înregistarea va aparea în reclama TV Orange PrePay alături de personajele preferate.

Detalii pe http://www.orange.ro/danseaza

 

Gadget Week: 21-27 iunie

Gadget  Week apare în fiecare sâmbătă pe canalul meu de youtube.

Știrile prezentate pe scurt:

1. Google a prezentat noua versiune de Android – Android L – care aduce un design diferit sistemului de operare, numit Material design. Android L se va lansa cel mai probabil în luna septembrie pe device-urile Nexus.

Android-L-images

Dar poți instala de pe acum Developer Preview pentru nexus 5 și nexus 7. Eu deja m-am jucat cu el și o să vă prezint toate detaliile într-un material video separat.

În cadrul conferinței Google I/O a mai fost anuntat și Android Wear (sistemul de operare pentru device-uri ce pot fi purtate), fiind anunțat ca o “nouă fază în miniaturizarea tehnologiei.”

Android Auto pune experiența Google din smartphone-uri pe ecranul mașinii folosindu-se de  butoane de pe volan și de sistemul touchscreen. Toate aplicațiile sunt redate în continuare pe smartphone.

Android TV pune mare accent pe recunoașterea vocală, chiar îți poate răspunde la întrebarea “În ce film a mai jucat acest actor?”. În plus, experiența de gaming a fost îmbunătățită.

2. Samsung Gear Live este un ceas protejat de apă și praf ce va dispune de sistemul Android Wear, astfel Samsung se întoarce la Android după ce toate ceasurile inteligente au avut prorpriu sistem de operare. De remarcat la acest ceas este faptul că o să fie primul din gama Samsung care se conectează la orice device Android care rulează cel puțin Android 4.3, nu doar la device-urile Samsung.

Al doilea smartwatch LG G Watch a fost adus în România la lansarea LG G3., iar al treilea smartwatch este Moto 360.

Moto-360_Map-820x420

3. Săptămâna asta a avut loc lansarea LG G3 în România -primul telefon cu rezoluție quad-hd și focalizare laser.  Camera foto de 13 MP are stabilizator de imagine și poate capta  mai multe detalii în condiții de luminozitate redusă.

Plasticul din care este fabricat este de calitate, e rezistent și imită foarte bine aluminiul. Sistemul de operare aste Android 4.4.2 , iar bateria are 3.000 mAh.

4. Șoferii aflați în București au acum posibilitatea să solicite o ofertă de service auto direct de pe telefonul mobil și să o accepte pe cea mai avantajoasă, prin intermediul aplicației Auto.ro powered by Vodafone. Aplicația permite accesul la cele mai bune oferte de service auto din București, fără alte taxe sau comisioane suplimentare, direct din aplicația de mobil.

5.  Allview, brandul autohton de smartphone-uri și tablete, a anunțat săptămâna asta gama Impera: două smartphone-uri Windows Phone 8.1 și o tabletă Windows 8.1, disponibile pentru pre-order: Impera i, Impera S și Impera i8.

gsmarena_003

Impera I dispune de un procesor quad core 1.2 GHz și este echipat cu un ecran IPS de 4.7”. Prețul fiind de 699 LEI.

Impera S are un procesor quad core 1.2 GHz, memorie Flash de 8 GB și memoria RAM de 1 GB, ecran de 5 inchi și cameră foto de 8 MP . Prețul este de doar 749 LEI.

Impera i8 are un procesor Intel Atom Quad Core pe o arhitectură de 64 biți, memoria internă de 16 GB – cu posibilitate de a fi extinsă până la 48 GB, și subscripție anuală Office 365 Personal. Prețul este de 849 LEI.

6.  Nokia X2 a fost lansat. Telefoanele din gama X au sistem de operare Android modificat de Microsoft pentru a semăna cu Windows.

Smartphone-ul are Android 4.3 Jelly Bean ,interfața îmbunătățită, procesor quad core  la 1.2 GHz. Memoria RAM este de 1 GB, iar pentru stocare avem 4 GB interni și un slot microSD.

Prețul acestui telefon va fi de 100 €.

nokia-x-nokia-x2-625x330

7. UTOK  lansează cel mai ieftin dual-sim cu procesor octa-core. Mai dispune si de 2GB memorie RAM, Android 4.2 Jelly Bean, o cameră foto de 8 MP și memorie internă de 8 GB.

UTOK 5008 este oferit la pachet cu un voucher Zonga cu acces la peste 20 de milioane de melodii timp de o lună de zile, 100 de ebook-uri care pot fi accesate prin aplicația Elefant eBooks Reader, acces la aplicația socială Getlokal şi o lună gratuită de filme și TV prin aplicaţia Seenow.

8. HTC va realiza următoarea tableta Nexus. HTC a  mai realizat smartphone-ul Nexus One, și acum a primit sarcina să se ocupe și de Nexus 9.

Aceasta este o tableta cu ecran IPS de 8.9″ , cu rezoluția de 2048*1536 pixeli, camera principală va avea 8 MP, iar cea secundară 3 MP. Carcasa va fi realizată din aluminiu, ca la mai toate modelele HTC.

Prețul va pleca de la 400 $ și va ajunge până la 600 $ pentru varianta de top.

 

Gadget Week este realizat cu sprijinul http://www.stefanblog.com/.